Lanțul molecular al Fire de topire scăzută din nylon pur Conține grupuri de amidă polară, care îi permite să formeze legături de hidrogen sau forțe van der Waals cu o varietate de materiale, oferind astfel o rezistență mai mare la coaja de legătură. În schimb, lanțurile moleculare ale polietilenului (PE) și poliesterului (PET) sunt non-polare sau slab polare și se bazează în principal pe adeziunea fizică a topiturii atunci când se leagă, ceea ce poate duce cu ușurință la delaminare sau legare slabă.
Nylon are o vâscozitate moderată în stare topită și poate pătrunde uniform în golurile din țesătură sau în golurile de fibre la 85 ° C. După răcire, formează un „efect de ancorare”, sporind astfel rezistența generală a stratului de legare. În schimb, fluiditatea topită a polipropilenei (PP) este slabă și este ușor să formați legarea de suprafață, mai degrabă decât o penetrare profundă, ceea ce duce la o rezistență scăzută a legăturii, în special în materialele compuse cu mai multe straturi.
Deoarece nylonul în sine are o duritate ridicată, stratul său de legare nu este ușor de crăpat atunci când este supus unor eforturi dinamice, cum ar fi îndoirea și întinderea, ceea ce îl face deosebit de potrivit pentru produse care necesită o deformare frecventă, cum ar fi încălțăminte și îmbrăcăminte sport. În schimb, acetatul de etilen-vinil (EVA) are o elasticitate bună, dar o rezistență slabă a fluajului și poate debuta sau eșua după utilizarea pe termen lung.
Nylonul poate menține în continuare o rezistență ridicată a legăturii într-un mediu umed, în timp ce fibrele cu punct de topire scăzute din poliester (PET) sunt predispuse la ruperea lanțului molecular din cauza hidrolizei, afectând astfel stabilitatea pe termen lung a stratului de legătură. Această caracteristică face ca firele de topire scăzute din nylon să fie deosebit de potrivite pentru produsele care pot fi expuse mediilor umede pentru o lungă perioadă de timp, cum ar fi îmbrăcămintea de baie și echipamentele exterioare.
Nylon are o temperatură ridicată de tranziție a sticlei și poate menține performanțe stabile în intervalul temperaturii camerei până la 85 ° C. În schimb, polietilena (PE) se poate înmuia peste 60 ° C, ceea ce face ca stratul de lipire să se deformeze sau să -și piardă sprijinul. În plus, materialele cu punct de topire scăzută, cum ar fi policaprolactona (PCL), de obicei, au un punct de topire de aproximativ 60 ° C și sunt ușor de înmuiat în medii la temperaturi ridicate, limitând utilizarea lor în scenarii de aplicare la temperaturi ridicate.
Nylon în sine are o rezistență UV bună. Dacă se adaugă în continuare aditivi anti-UV, durata de viață a serviciului său în medii în aer liber poate fi extinsă semnificativ. În schimb, polietilena (PE) și polipropilena (PP) sunt predispuse la îmbrățișare și pulbere sub lumina soarelui pe termen lung, ceea ce duce la o scădere a performanței stratului de legare. Această caracteristică face ca firele de topire joasă din nylon să fie mai avantajoasă în textilele exterioare (cum ar fi corturi, copertine etc.).
Rezistența de legare a firelor de topire scăzute din nylon este semnificativ mai mare decât cea a PE și PP și este, de asemenea, mai avantajoasă decât PET, în special în aplicațiile care necesită o rezistență ridicată la coajă, cum ar fi încălțăminte, interioare auto, etc. Nylon este mai stabil decât PET și PE în medii umede sau de temperatură ridicată și este adecvat pentru produse care pot contacta cu apă sau transpirație, cum ar fi echipamentul de înot și pentru produse alimentare. Deși PE și PP funcționează mai bine în medii la temperaturi scăzute, nylonul poate menține în continuare performanțe bune în condiții convenționale de temperatură scăzută, fără probleme de îmbrățișare.
